sâmbătă, 21 iulie 2012

Arca ca a lu’ Noe


Ce am uitat sa precizez in postul de ieri este ca aici nu ne merge blogul asa ca articolele sunt scrise in word si postate de catre Albert de acasa. Deci multumim Albert pentru ajutor!!

Aseara am picat rapusi pe la 12 ora locala. Adica cam sapte seara acasa. Si cum patesti daca te culci la 7 seara, te trezesti pe la 12-1 si nu mai poti adormi la loc. Aici era ora 4.30 dimineata. Jet lag. Dupa ce am incercat fara rost sa mai adormim am decis sa mergem sa vedem Tian Tan, parcul Templului Raiului, mai ales ca auzisem ca se deschide devreme si daca te misti cu talent ii poti prinde pe pensionari dimineata facand sport si chestii de genul asta (arte martiale, dansuri, etc.)

Asa ca la ora 6 eram deja acolo...si era aglomerat. La sase. Dimineata.

Parcul foarte frumos, si foarte bine intretinut (ca nu degeaba e 15 RMB intrarea fara atractii sau 35 cu atractii incluse). Cand am ajuns un grup de pensionari isi facea deja incalzirea, fluturand gingas din maini si conversand, ca la ora de sport cand te pune sa rotesti bratele (nu prea vedeai picior de tanar la ora aia).



Accesul prin parc nu era restrictionat, dar la templele mari era inchis pana la ora 8 cand li se dadea drumul. Cam asa arata The Hall of Plentiful Harverst (pe care noi o stim de mici de pe cutia rosie de alifie de tigru), vazuta din afara:


Dupa ce ne-am invartit pe acolo observand obiceiurile localnicilor (cum ar fi batranii care se frecau de copaci, care cu burta, care cu cocoasa...wtf was that?) am ajuns intr-un loc in care batranii faceau caligrafie cu pensule si apa pe jos. Arata relaxant si a fost de departe partea cea mai frumoasa a zilei. 


Altii dansau sincron intr-un fel de arte martiale, pe muzica. La fel de relaxant sa ii privesti ca si cei ce scriau pe jos cu apa. Ca sa nu mai zic ca aveau mosii mai multa mobilitate decat am eu. Fandari si stateau intr-un picior si mai stiu eu ce.


Tot pe aici era si o ghereta unde vindeau tot felul de bunatati de rontait (majoritatea pe baza de susan). Initial s-a rastit la Adi cand a vrut sa faca poze, dar dupa ce am comandat si noi niste munchies s-au imbunat brusc si ne-au lasat sa le facem poze la marfa. Mai jos niste pungi pline cu cine stie ce. Dar macar arata frumos.



15 RMB a fost punguta cu astea din imagine. Si era marfa ca iti alegeai de care vroiai si erau toate la acelasi pret (se cantareau impreuna). Mi-au placut in special biscuitii aia mici acoperiti cu susan si niste napolitane umplute cu pasta de susan (din cate am dedus eu), asemanatoare la gust cu untul de arahide.

Pe la 7 jumatate cand ne pregateam sa plecam se aglomerase deja in mod serios (nu vreau sa stiu cum era pe la ora 10-11). 

Pe o alee erau o armata intreaga de oameni dansand sincron.


In alta parte batrani care cantau, se jucau carti si tot felul de jocuri chinezesti (unul dintre ele cred ca era sahul chinezesc, dar nu bag mana in foc. Si oricum nu ai pe cine sa intrebi).


Inca o poza cu dansatorii care l-au fascinat pe Adi. Mai luau cate o pauza, mai intrau unii noi in ring. Nu stiu cine ii strange pe toti sau cum se intampla chestiile astea dar e fascinant. Daca i-am invata pe pensinarii de la noi sa faca miscare ca astia, ai vedea mai putini prin farmacii. 

Si niste poze in fata Templului, cu noi. Sa fie.



Pana la urma am ispravit cu parcul si am luat-o spre casa. Pe drum am cules niste clatite (la care salivasem indelung pe net cand ma informam despre atractii) care nu ne-au placut. Lui Adi nu ii placea partea crocanta, eu ma intalnisem din nou cu buruiana mortii, despre care pomeneam si in postul anterior. Macar data viitoare o sa imi iau fara, sa nu o mai arunc iar la cos.


Reparator de biciclete pe strada.

Dupa ce am ajuns la hotel sa imi scriu articolul de ieri (inca o data, multumim Albert!) i-am bagat un somn scurt, ca eram rupti  si pe la 12 am zis sa plecam spre ambasada.

Nu inainte de niste vita cu ciuperci care a fost chiar ok si o bere care la ei e la sticla de 600 ml. Si cele de apa plata au 550 ml.


Toata masa (care a inclus si niste orez si cafeaua lui Adi) a fost 71 RMB. Destul de scump, tinand cont de faptul ca suntem in China si nu in Romania. 

Dupa masa am plecat spre Ambasada unde speram noi sa le zicem ca suntem si noi pe aici, ca sa ne aiba in evidenta cum ar veni. Dupa ce ne-a plouat fleasca (pentru ca intre timp a inceput ploaia, care nu s-a oprit nici acum la 11 noaptea) si am batut niste strazi mai mult la bulan am reusit sa gasim si ambasada. Unde nu era decat soferul ambasadei (de 4 ani in China) cu care ne-am conversat timp in care ne-am mai uscat un pic. Omul foarte simpatic, dar nu avea cu ce sa ne ajute asa ca ne-a dat niste sfaturi si cam atat. Bune si alea!

De aici ne-am indreptat catre CCTV Tower, una din cladirile deja iconice pentru avantul economic al Chinei in general si Beijingului in special. Pe drum am intrat intr-un mall care era pustiu, Sambata la ora trei dupa amiaza. La noi pana si saracia aia de mall de la progresului cred ca e mai plin la ora aia.



Si intre timp ploaie si iar ploaie si apoi inca niste ploaie in caz ca nu te plictisisei inca. In rest, destul de pustiu pe strada, nu prea erau mult pietoni pe aici, decat masini. Nu stiu daca de la ploaie, faptul ca e weekend sau pentru ca asta era un district mai de business. Whatever.

Am ajuns si la CCTW caruia soferul de la ambasada ii zicea Televiziunea Pantalon. Varful ii era acoperit de nori (sau ceata...naiba stie...nimic nu e sigur!)


De aici am luat metroul inapoi spre casa, si mai exact spre Pearl Market, care este relativ aproape de noi (un fel de Cocor de dinainte sa fie renovat). Aici e paradisul negociatorilor, dar nu pot sa zic decat ca am reusit sa aduc chestiile la un pret care sa nu fie obscen de mare.

Cum cei de la aeroport inca nu mi-au localizat bagajul (si la cat de competenti mi-au parut, nici nu stiu cand si daca or sa o faca) am zis sa-mi iau niste boxeri, ciorapi, ca nu am de loc.

Pentru trei perechi de ciorapi mi s-au cerut 75 RMB. Adica vreo 40 de lei. WTF? Dupa negocieri indelungi am reusit sa ii iau cu 30 RMB, adica vreo 17 lei. O afacere proasta daca ma intrebi pe mine, dar sunt chitrosi ai dracu, si nu ar lasa la pret nici sa-i pici cu ceara.
Una peste alta, alt mit demolat (dupa cel care zicea ca mancarea e ieftina). Ca sa nu zic ca cereau pentru un tricou no name 140 RMB. 85 lei? Este cumva H&M sau C&A? Ca macar alea stii ca sunt „de firma” la banii astia.

In drum spre casa canalizarile cedasera de tot, asa ca au fost portiuni in care apa trecea de glezne. Pe unde sa ocolesti, si de ce, cand oricum eram fleasca 110%? Ca niste turisti aventurosi le-am luat in plin si am ajuns la hotel siroind de toata frumusetea. Sper sa se usuce pana maine ca altfel iesim in oras incaltati in ciorapii mei de 30 RMB si atat :))

Pe maine.