vineri, 27 iulie 2012

Rade ciob de oala sparta


 Voi incepe articolul de azi cu cateva mici observatii personale legate de negociere. Daca nu va pasioneaza subiectul (si sa fim seriosi, in Auchan nu prea ai ocazia sa negociezi pretul la branza de capra) puteti sari la partea urmatoare, si anume cum a fost azi la soldatii de teracota.

---

De mult nu am mai facut asa ceva distractiv ca atunci cand am fost la cumparaturi stiind ca este indicat si defapt obligatoriu sa negociezi. In prima faza mi s-a parut ceva naspa (ca si european nu sunt obisnuit cu negociatul; pretul afisat este ceea ce voi plati), cel putin pana mi-am dat seama cat de atractiv este tot procesul. Data fiind aceasta pasiune nou descoperita, as vrea sa povestesc un pic despre regulile negocierii (si din cele citite de mine inainte de a pleca de acasa) si din cele descoperite la fata locului.

Primul si primul lucru care trebuie facut este sa nu dai din prima pretul ce ti se cere. Asta e cumva evident, pentru ca daca ai face asta negocierea s-a terminat inainte de a fi inceput.

Dupa ce ti se arata suma initiala (pe un calculator, astfel incat sa nu fie dubii legate de pronuntie si mai ales sa nu vada/auda altii ce pret ai negociat) incepe! In primul rand razi si ii zici ca este mult prea scump. La naiba, pai cu banii aia ti le iei direct de acasa si chiar mai ieftin. Cel putin asta le zici lor (desi de multe ori e chiar adevarat; alteori stii sigur ca ai putea scoate mai mult). Invariabil te vor intreba cat vrei tu sa oferi. Nu ceda. Intreaba-i cat iti ofera ei intai. Vor mai scade din  pretul initial, dar nu cu mult, timp in care vor insista sa le zici tu un pret. Dupa ce se mai duc cam 10-20 % din suma pe care ti-o cerusera initial zi-le cam cat ai da tu si pregateste-te sa fii asaltat: „cum, dar nu fac nici un profit; uita-te la calitate, nu se compara; ma furi; samd.”  Daca nu vor sa auda pregateste-te sa pleci. Nu ai nimic de pierdut; doar la urmatoarea taraba vei mai gasi chestii asemanatoare.

Mereu e o idee buna sa cumperi mai multe obiecte din acelasi fel (gen tricouri), astfel reducerile vor fi mai mari.
Mare atentie cand oferi pretul tau. Dupa ce l-ai zis nu poti cere mai putin de atat, iar ei vor incerca sa te faca sa platesti peste cat ai oferit.

Cred ca cea mai buna regula ar fi sa stii cat valoreaza ceea ce vrei sa cumperi, cel putin pentru tine si sa nu treci peste acea suma. In felul acesta, chiar daca ai platit mai mult decat face (ceea ce, sa fim sinceri, este 100% probabil), macar nu te simti furat.

De cate ori am vrut sa plec pe bune (si nu de spectacol) au lasat la pret. BIneinteles, daca pretul tau este prea mic nu te vor chema inapoi, pentru ca nu vor vinde in pierdere. Ca atunci cand mi se cerusera 16 lei pe o carticica si eu am oferit 2. Nu tineam asa tare sa o cumpar incat am plecat si nu am fost rechemat. Ce-am avut si ce-am pierdut.

Nu uita sa zambesti (oamenii astia totusi muncesc si incearca sa faca un profit; nu este nimic personal). Si nu in ultimul rand, daca esti chitit sa cumperi ceva (si se va simti acest lucru), lupta e pe jumatate pierduta. Vei fi mai putin dispus sa negociezi la sange si cu atat mai putin dispus sa pleci, chiar daca o faci doar de impresie. Am patit chestia asta de cateva ori cand am negociat pentru ceva ce chiar imi doream (cum ar fi ciorapi atunci cand nu imi venise bagajul si nu aveam cu ce ma incalta) si de fiecare data am iesit in pierdere (a se citi: puteam sa iau mai ieftin).

Un exemplu practic: vazusem un degetar impodobit cu ursi panda (ideal pentru bunica). Mi s-au cerut 7 lei pe el. Nu ca ar fi fost mult, dar daca el mi-a cerut 7 inseamna ca probabil valora 1 leu. Prea scump i-am zis; da-mi-l mai ieftin. L-am intrebat ce oferta imi poate face. Mi-a cerut sa zic cat as da eu pe el. Am insistat de cateva ori sa-mi faca o oferta mai buna, pana mi-a aratat pe calculator 5 lei. I-am zis ca ii dau maxim 3. A zis nu. Zambind i-am urat seara buna si am plecat. Drept urmare am fost intors din drum. 3 lei sa fie! Poate daca as fi cerut 2 in loc de 3 nu mi l-ar fi dat, chiar daca plecam (cum ziceam, s-a mai intamplat si asa de multe ori).

---

Dupa ce am facut ochisori si ne-am frecat cam o ora pana sa ducem rufele la spalat (hostelul are si spalatorie, dupa cum ziceam) am purces catre soldatii de teracota. Si nu oricum, ci insotiti de Daniel, un cambogian nascut in California care ne-a acostat la masa de dimineata. Face turul Asiei in 5 luni de unul singur, si simtea nevoia sa vorbeasca cu cineva. Din una in alta s-a lipit de noi asa ca ne-am indurat si l-am luat cu noi. Unde-s multi puterea creste.

Dar inainte de asta, iata cateva poze de la hostel:


Una din curtile interioare, impodobite cu bambus si mult gust. De o parte si de alta sunt camere sau dormitoare comune, bai celor de la dormitoare, spalatorie, ping-pong, curtea cu mese unde se poate manca sau intra pe internet.


Iat-o aici impreuna cu Adi la pachet.

Impreuna cu Daniel am mers pana la gara unde ne-am invartit ceva in cautarea autobuzului 306 care sa ne duca la locul faptei. 4 lei si o ora mai tarziu ajungeam acolo. Pe drum am avut ocazia sa ramanem ca vitelul la poarta noua in fata constructiilor chinezesti. Cartiere intregi de blocuri de locuinte de cateva zeci de etaje, cat vezi cu ochii. Ce era ciudat e ca chiar si cele terminate par goale (probabil are ceva de-a face cu faptul ca costa un apartament intr-un astfel de bloc pana la 100.000E. Probabil sarmanii riscari nu-si permit asa ceva, dar nu voi specula. Comunismo-capitalismul are dezavantajele sale).


Directiile erau cam confuze si iar a trebuit sa ne sucim nitel pana sa gasim casa de bilete si intrarea. De pe undeva din fata ne-am achizitionat ceva ce ne doream de cand am ajuns aici:


Initial mi s-au cerut 30 de lei pentru una. 30 de secunde mai incolo achizitionam doua la 18 lei. Probabil nu valoreaza mai mult de 2-3 lei una, dar atat timp cat pretul mi se pare rezonabil, fie de la mine.

China Random fact no. 433: am aflat de ce scuterele nu fac galagie: sunt electrice. Ai crede ca asta le face de neauzit (si deci cu mai mari sanse de a intra in tine), dar din fericire pentru turistul neatent, soferii sunt foarte darnici cu claxoanele.

Caldura era absolut inabusitoare, cu tot aportul de umbra oferit de palariuta de chinez (desi probabil cea originala se face din pai de orez, astea nu stiu din ce sunt facute dar arata ieftin si s-ar putea sa te coci mai tare cu ea decat fara). Pana acum, pretul de intrare la soldatii de teracota a fost cel mai mare dintre toate cele pe care le-am platit: 90 de lei, fara ghid audio. Daca vroiai sa iei un autobuz electric care sa te duca pana la intrare (caci era ceva de mers), mai scoteai inca 3 lei din buzunar. Iar stilul asta chinezesc de a te taxa pentru tot, care ma seaca in mod absolut. De ce nu au pus pretul de 120 de lei sa zic, in care sa fie inclus si ghidul si autobuzul? Ar fi parut mai cinstit. Adica, dai un ban dar face. Asa e ceva de genul: dai un ban, si daca vrei ceva mai dai un ban si inca unul si tot asa.

Dupa preumblari ingreunate de canicula am ajuns si la sala imensa in care sunt gazduiti soldatii (defapt sunt 3 Sali, asociate celor 3 situri, dar decat cea principala merita cu adevarat. Restul exista acolo, si daca tot ai dat un ban le vei vizita, dar nu sunt deloc spectaculoase).


La cele 50.000 de grade de afara, in secunda in care intrai in acest mare cuptor transpirai instant, ca si cum ai fi sarit in piscina. Atat de tare incat transpiratia iti intra in ochi si hainele se lipeau de tine. Pana si Daniel care vine din California (unde e cald!) se plangea de temperatura. Dupa aproximativ 10 minute mi s-a facut rau de la caldura, si inca ma simt prost acum, la 10 ore mai tarziu.

In rest o mare de oameni transpirati care se inghesuie ca la circ si de care nu poti vedea mare lucru. 


De abia acum vizualizand pozele pot intelege si eu cat de cat ce am vazut, caci acolo nu era nici o sansa.


Un calugar din Thailanda vorbitor de engleza cu un aparat de fotografiat cu obiectiv urias. De altfel tot grupul lor (caci erau mai multi) era inarmat numai cu tehnologie de ultima ora.


Trasi in poza de catre Daniel.


Daniel alaturi de calugarul care tragea poza dupa poza.

China Random fact no. 434: o sticla de apa mica la 0.5l costa 1,2 lei (in mod normal; evident, pe la atractii ti se pot cere si 2,5 lei), una mare la 1,5l costa cam 2,5-3 lei, dar nu vei gasi niciodata una la rece. Pana acum nu am vazut si nu am gustat apa minerala.


De la groapa numarul 3, care a sugerat titlul articolului de azi. Aici nu era nici un soldat care sa fi supravietuit trecerii anilor (la vreo 3000 asa). Si oricum, majoritatea santurilor sapate erau goale.

Inapoi spre Xi’an cu acelasi 306. Ne cam grabeam caci la ora 7 si 20 urma sa fim preluati de la hostel spre a fi dusi la specacolul Dinastia Tang (la care facusem rezervari de ieri).

Langa gara ne-am oprit sa mancam ceva (pana pe la ora 6 Adi mancase decat niste turtite amarate si eu niste noodlesi la plic). Sincer sa fiu am inceput sa ma satur de mancarea asta de Xi’an (ce am mancat in Beijing a fost mult mai comestibil) si visez cu ochii deschisi la niste sarmale cu varza acra (sau macar o friptura la gratar cu cartofi prajiti si salata de rosii. Na ca am zis-o si pe asta! Acum aruncati cu pietre!)


Portia lui Adi  de 14 lei, de la stanga la dreapta: tofu (pentru care am capatat o aversiune tacuta dar sincera) in sos, carne cu multa grasime in sos, niste varza (cred), orez si supa de oua. Arata mai bine decat a fost defapt.


Pentru mine, un meniu de 20 de lei constand in noodles cu carne de vita si vechiul meu amic, coriandrul. Mai sus, castraveti in sos picant (nu au fost rai), burta de vita (care arata mai naspa atunci cand nu e in ciorba) si niste ficatel care nu se vede (si ala a fost bun). Ficatelul cu castraveti si orez de la Adi mi-au mai alinat foamea, dar mi-au dat dureri de burta. Azi clar nu a fost o zi buna pentru stiinta. Adi ma acuza ca nu ofer sansa bucatariei locale de a ma impresiona, dar momentan nu ma simt in stare.


De la hostel am fost preluati de o masina particulara (ocazie cu care am calatorit pentru prima oara intr-o masina de provenienta chineza si marca necunoscuta mie, scrisul fiind in, ati ghicit, chineza) care ne-a lasast chiar in fata salii de spectacole. Soferul ne-a condus pana inauntru de unde am fost indrumati la masa noastra fara a mai arata bilet sau ceva de genul. Se vede treaba ca cei de la hostel au totul aranjat cu cei de aici, si totul a decurs cat se poate de lin (desi sincer ma temeam un pic de vreo teapa, mai ales ca nu aveam bilete la noi).


Sala de spectacole. Pentru 60 de lei in plus ti se oferea si o masa, dar am preferat sa mancam inainte ca sa mai economisim niste bani (care si asa se duc mai repede decat ne-ar placea).


Amfitrionii care prezentau inainte de fiecare act in engleza si chineza ceea ce urma sa se intample. Cu punctualitate demna de un neamt, la ora 8 trecute fix s-au stins luminile si cei doi au urcat pe scena pentru introducerea primului numar.


Primul act a fost doar cu muzica. La urmatoarele o parte importanta a constituit-o dansul.






Dansul primaverii interpretat de fecioare (o sa o iau pe incredere ca n-am avut cum sa verific).


Dansul razboinicilor mascati.


Au mai fost cateva chestii interesante, dar nu vreau sa va plictisesc.
Asa de incheiere, o poza de la poarta de sud pe noapte (ca de urcat pe zid tot n-am apucat pana acum; dar nu-i asa, e si maine o zi).