marți, 31 iulie 2012

Cine se scoala de dimineata...departe pedaleaza

Ieri am dormit si noi mai ca lorzii, pana pe la 11. Nu ca asta insemna ca ne-am trezit odihniti (cel putin eu nu), dar macar ideea conteaza. Cand am ajuns la curtea de relaxare si internet ne-am gandit sa verificam cat face trenul din Xi’an in Chengdu. 16 ore!! Mai mult cu vreo 3 ore decat am facut de la Beijing la Xi’an si deja ne venea sa sarim pe geam. Lucrul asta e de neinteles pentru mine, in special deoarece distanta e mai scurta (numai vreo 900 de km fata de 1200).

Intr-un rar acces de inspiratie, mi-am amintit ce ne zicea cineva, ca cu cateva zile inainte se pot ieftini biletele pe ctrip.com, site-ul de unde se pot cumpara bilete de avion in China. Zis si facut, am intrat pe site si am gasit biletul la 100 de euro (fara cativa leuti acolo). Fara sa mai stam pe ganduri (ideea de a petrece alta noapte minunata in tren a fost un puternic motivator) le-am cumparat. Singura problema e ca noi urma sa facem check-out-ul azi (dupa cum v-ati dat seama, ieri am fost prea obosit ca sa mai scriu ceva si am lasat-o pe azi, Luni), iar check-in-ul in Chengdu de abia maine. Conform planului nostru initial, urma sa cumparam bilete la cuseta si sa ne petrecem noaptea in tren in mod civilizat. Cum asta s-a dovedit imposibil (Se pare ca biletele la cuseta se vand in secunda doi dupa ce au fost puse in vanzare), ne-am ales cu uratele bilete la hard-seat.

Toate bune si frumoase, decat ca asta inseamna ca ramanem cu o seara neacoperita (adica diseara). La hostel au ramas fara locuri pana ne-am decis noi ce sa facem asa ca trebuia sa gasim o alta optiune. Unul din contactele lui Adi de pe Couch Surfing s-a dovedit salvator si s-a oferit sa ne gazduiasca pentru o seara. Fei Nan. Acum in timp ce scriu asta il asteptam sa vina sa ne culeaga pentru a ne lasa bagajele la el.

Odata terminata cu partea aceasta organizatorica chiar n-am mai facut mare lucru ieri. Ah, ba da. Am fost la gara sa returnam biletele de tren (ne-au retinut 5% din valoarea lor) si dupa o coada generoasa eram mai bogati cu 106 Yuani, sau 63 de lei.

China random fact no. 665: In multe locatii (cel putin din cele mai spalate, gen KFC) au pisoare cat si chiuvete pentru copii, puse la o inaltime potrivita pentru ei. E mai greu sa le folosesti ca adult, dar este o idee admirabila. In celelalte locuri (adica marea majoritate) baile sunt execrabile. Dar rau! Singura parte buna legata de chestia asta e ca le gasesti usor (dupa miros). De asemenea, exceptand ho(s)telurile si locuintele oamenilor, toate veceurile sunt stil turcesc (si ca imaginea sa fie si mai cuprinzatoare, nu toti inchid usa dupa ei cand intra sa faca cacalica).

De la hostel am inchiriat niste biciclete cu care ne-am preumblat prin oras pentru restul zilei.

Simt eu ca mama ar iubi China. Ea care nu traverseaza pe la trecerile de pietoni nesemaforizate (cele unde exista doar zebra si indicator) de frica ca masinile nu or sa opreasca. Aici nici pe la semafor nu poti sa treci, ca sa nu mai zic ca efectiv nu inteleg rostul zebrelor. Oricum nu e ca si cum cineva ar opri vreodata sa acorde prioritate pietonilor, asa ca ce rost are sa le mai desenezi? Adica, chiar niciodata, decat cel mult daca pare ca sunt gata sa intre peste el, moment in care schimba banda dar fara sa incetineasca. Cel mai bun raspuns pe care l-am gasit cu Adi este ca sunt desenate ca sa stii pe unde ai voie sa fii calcat de masina.

Ce este fascinat este faptul ca desi toata lumea schimba banda la bulan (de multe ori fara sa semnalizeze), ca biciclistii se intretaie cu scuteristii si cu tuk-tuk-urile si toti misuna printre masini intr-un haos perfect organizat, nimeni nu este ranit. M-as fi asteptat sa vad cel putin cateva accidente de cand am ajuns, dar nu am fost martori nici macar la o zgarietura. Nu zic ca ieri cu bicicleta ma apucasera dracii atat de tare (de la foame si caldura) de imi venea sa cobor si sa iau pe cineva la bataie. Pietonii, soferii si ciclistii n-au nici un Dumnezeu si nu le pasa de nimic. Ca atare iti trebuie nervi de otel si atentie pe masura.


In acelasi local la care am fost si cu o zi inainte am facut o noua oprire. Mancarea buna, si hai sa zic ieftina. Aici avem asa: carne de vita cu ceapa si ardei (si probabil inca niste chestii), noodlesii lui Adi, fasii de carne pe ceapa (ale mele) si orez. Ce nu se vede sunt ciupercile facute stil snitel (care au venit mai tarziu). In total in jur de 50 de lei, si nu am putut manca tot.


In drum spre centru am avut ocazia sa observam un ritual interesant: angajatii sunt stransi afara in fata unui hotel sau restaurant, se spun slogane, se fac exercitii fizice, etc. Asta serveste ca si intalnire si de asemenea pentru a arata potentialilor clienti ca personalul este vioi si gata de munca (informatii aflate de la Fen).

Mai pe dupa-amiaza ne-am intalnit cu Mei si prietena ei (Xin sau asa ceva) si apoi cu Fen si am incercat sa cumparam niste rucsaci, sa avem in ce ne baga porcarelele. Deja bagajele cu care am plecat de acasa se dovedesc neincapatoare, si mai avem de mers si cumparat. Din anumite motive (sa ii zicem anti-bulan), nu am reusit sa obtinem preturile pe care le doream, asa ca vom reincerca din nou azi. Fie ca zeii negocierilor sa fie cu noi!

China random fact no. 683: Numele restaurantului Wu Xing inseamna 5 stele (ca si steagul chinezesc , care are tot 5 stele; cea mare reprezinta partidul, cele 4 reprezinta etniile Chinei) si se pronunta Uu Shin.


In loc de incheiere, clubul de snooker al lui Ding Junhui.