joi, 2 august 2012

Buddha-Fail


Azi dimineata urma sa plecam din Chengdu catre Emei. Emei se afla la poalele muntelui omonim, unul din cei patru munti sacri ai budismului din China. Se afla la o distanta de aproximativ 150 Km de Chengdu (adica cam doua ore si jumatate cu autobuzul) si in apropierea Lashen-ului, acolo unde se afla statuia Buddha Urias.

Buuun. Treziti cu noaptea in cap, ne-am facut bagajele, am luat un mic  mic dejun (ca de obicei, pe la hosteluri mancarea e cam putina si cam scumpa) si am plecat spre autogara (care spre bulanul nostru este cam la 100 de metri de hostel; nici macar nu am premeditat asta!). Aici coada cat cuprinde, si aglomeratie tipica chinezeasca, dar treaba a mers neasteptat de repede si cu 27 de lei mai saraci ne imbarcam in autobuzul catre Emei. Cand si-a urnit rotile din statie era 9.40 (cu mic dejunul am pierdut cel putin o ora pana ne-a fost adus...).

Nu mai stiu la cat am ajuns la destinatie, dar autostrada (pe care s-a mers o buna bucata din drum) era perfecta ca in palma. Pacat ca era circulata. Pe neasteptate autobuzul a facut o dreapta si ne-am infundat in drumuri judetene, pline de scuteristi si camioane. Aici am putut observa pasiunea draceasca pentru claxoane a chinezilor. Efectiv, la un moment dat iti venea sa te duci la sofer si sa ii futi una peste ceafa, sa termine in p... masii. Se vede un pieton in zare care poate vrea sa traverseze? Nu conteaza ca nu schiteaza nici un gest, hai sa ii dam un claxon prelung. Si inca unu, poate nu a inteles mesajul. Noi suntem pe banda doi si un scuter pe banda intai? Da-i nenicule cu claxonul, ca poate oagarul nu se uita in retrovizoare sa vada un mastrodont de cateva tone, care oricum isi taraie buca ca melcu, si face o stanga. Cineva vrea sa faca stanga, are semnal bagat si e oprit pe banda iar tu il depasesti pe dreapta? Claxon! Masina pe banda intai si tu pe doi? CLAXON! Nu e nici o masina sau scuter pe strada in fata ta? Claxoneaza ca poate apare naibii de undeva si nu se stie. De ce sa te risti?
Si partea cea mai frumoasa? E legata de ceva ce am observat cand am mers cu bicicleta prin Xi’an si dadeam la sonerie. Nobody gives a fuck! Cel mult isi pastreaza directia, adica nu incep sa taie benzile aiurea (nu ca nu ar face-o si pe asta) si atat. Doar nu o sa se dea la o parte sau ceva. Cea mai buna solutie este sa il depasesti tu pe el, chit ca o faci prin dreapta.

China random fact no. 911: aici nu se ia si nu se lasa bacsis. Am lasat de vreo doua ori la inceput dar oamenii s-au uitat ciudat, asa ca am sistat operatiunea. Adevarul e ca nu prea are cum sa te deranjeze ca si client si e placut sa ai de-a face cu oameni care nu asteapta „spaga” ca sa te serveasca corespunzator. Sa vezi cum raman cu „obiceiuri proaste” pentru acasa si o sa imi scuipe aia in mancare.

Planul era sa ajungem la hostel in Emei, sa ne lasam jucariile ca sa nu le caram dupa noi aiurea si apoi sa mergem la Buddha-ul din Leshan (aflat cam la vreo 35 Km). Pana am ajuns noi in Emei, pana am stat juma de ora in statia de autobuz sa asteptam autobuzul 1 care trebuia sa ne duca la autobuzul 5 care trebuia sa ne duca la hostel, pana am mers pe jos o gramada pentru ca din cauza mea am coborat cu enspe statii mai inainte de conexiunea cu 5-ul si incercand sa ne facem intelesi (cateodata simt ca cedez nervos daca mai vin la mine cate 5-6-7 oameni buluc care vor sa „ne ajute” dar care nu vorbesc boaba de engleza si nu inteleg nici macar semnele sau harta pe care le-o aratam, si doi dintre ei mai sunt si soferi de tuk-tuk-uri care vor sume exorbitante pentru distante scurte – si cum se presupune ca or sa ma duca ei la destinatie, daca nici macar nu inteleg unde vreau sa merg?) s-a facut vreo 3 pana am ajuns la Teddy Bear.

Trebuie aici sa precizez ca lumea este foarte prietenoasa, dar cand nu reusesti sa te faci inteles si transpiri si cari tona de bagaje in spate nu iti arde de socializat cu persoane care iti vorbesc in chineza ca si cum noi avem fata de galbejiti. Poti tu sa-mi povestesti cu lux de amanunte cum sa ajung in chineza (sa presupunem ca asta ne ziceau, si nu ca incercau sa ne imbarlige la cumparat oo de strut) ca daca eu iti zic in romana ca inteleg „fix p...” ne intelegem ca Mutu cu Piturca, vorba lu’ Parazitii. Imi cer scuze pentru furia aratata dar a fost o zi plina de porcarii reprimate.

La hostel ne-am cazat cu brio (90 lei camera pe zi) si am infulecat si niste noodlesi (in sfarsit decenti si generosi ca si cantitate) la  9 lei portia:


Camera de hostel, cea mai placut aranjata, curata, dotata si mai cum vreti voi de pana acum. In sfarsit ma simt ca in vacanta.


China random fact no. 999: Sticlele de bere si cele de apa  (sau in general toate recipientele pentru lichide) au numai greutati random. Berea din poza de mai sus are 528 ml, altele aveau 540 ml sau 600, am baut apa de 550 ml si cola la cutie de 300 ml, cat si 330 sau sticla de 330.

Cu burtile pline am taiat-o spre autogara, care iar, in mod accidental este la 50 de metri de hostel. Macar la asta sa avem bulan. 6 lei pana in Leshen,  si la vreo 40 de minute. Aici iar am facut-o lata, si am coborat inainte de vreme (pricinuindu-i lui Adi un atac de nervi). Poate daca ar vorbi careva boaba de limba decena (fie ea si franceza!) ar fi mai usor. Spre norocul nostru (si al meu, ca am iesit cu fata cat de cat curata), de unde am coborat am putut sa luam autobuzul 3 care ne-a lasat fix la intrarea in complexul Buddha. Numai ca deja se facuse ora 5.20 pana am ajuns aici, si ultimul autobuz inapoi spre Emei pleca la ora 7. Tinand cont ca ne mai trebuia cel putin jumatate de ora de la Buddha pana la autogara din Leshen, asta ne mai lasa cam o ora in care trebuia sa strabatem distanta de la intrare pana la statuie, sa facem poze, sa ne minunam, etc. Dupa ce Adi a vazut si pretul (alti 50 de lei, si asta doar pentru Buddha, si nu pentru tot parcul care era vreo 100 de lei) s-a dat batut. Cu tristete am fost de acord, desi din alte motive. Nu simteam nevoia sa platesc alti bani doar ca sa fac un tur de forta ca un pozar chinez si atat. Plus ca in parcul respectiv erau temple si alte chestii pe care as fi vrut sa le vad. Asa ca am facut cateva poze la intrare (din care jumatate mi-au iesit blurate, alt motiv de bucurie) si m-am consolat cu peisajul care chiar si de la baza dealului era foarte frumos.


Leshen vazut din apropierea complexului Buddha Urias, de peste rau.

Ah, mi-am amintit un lucru interesant care s-a intamplat azi. Defapt doua. Emei fiind un fel de Busteni chinezesc, desi mult mai mare si compus din partea locuita (care e cat un Ploiesti/Pitesti) si partea turistica (care oricum e mai mare decat ce am vazut pe la noi) nu prea vad ei des figuri de europeni. Ca atare, pe unde ne-am plimbat azi toti ne-au oferit locul in autobuz, inclusiv batranii. De asemenea a fost primul loc in care fetele erau clar geana pe noi. Daca asa se simte o tipa buna cand se uita martafoii la ea pe strada, trebuie sa zic ca nu e asa rau.

Altul din acele lucruri random care se intampla din cand in cand si care te fac sa te intrebi „care sunt sansele?” In autogara din Leshan ne-am intersectat cu un roscat cu care ne-am conversat cam 1 minut cand eram in Xi’an si cautam au autobuz catre Poarta de Sud. Si el facea acelasi lucru la acel moment si ca atare am discutat un pic despre imposibilitatea de a gasi vreo informatie relevanta in acel oras. Si iata-l azi, aici, in the middle of fucking nowhere (Leshan, who the fuck is Leshan?), la mai mult de 1000 de Km departare de Xi’an si vreo 4-5 zile de la intrevedere. Ne-am salutat, ne-am intrebat „care-s sansele” si ne-am urat calatorie placuta in continuare. Ca sa nu mai zic ca atunci cand am ajuns la hostel am dat peste altii pe care ii vazusem la Panda Breeding Center in Chengdu, la 180 km distanta de aici. Twisted!

De aici nu s-au mai intamplat multe. Am prins autobuzul inapoi catre Emei, am fost lasati la o distanta apreciabila de hostel (acolo unde fusesem lasati si de dimineata) si ne-am plimbat prin centru facand foamea in cautarea unui loc decent unde sa luam cina. In ceea ce presupun ca era centrul erau grupuri de batrani dansand unison (clasici deja) si tarabe cu tot felul de „street food”. Adevarul e ca nu prea le incercam asa cum ne laudam acasa ca o vom face, pentru ca vazute de la fata locului nu arata chiar asa curate (ca sa nu zic ca sunt defapt mizere si oamenii care prepara mancarea nu par sa fi auzit de sapun), si in plus la multe din ele sunt ori frigarui (care sincer nu prea ma tenteaza dupa ce le-am gustat de vreo doua-trei ori) sau o forma de noodles, care oricum sunt serviti reci (deci ca atare neinteresanti). Ca sa nu mai zic ca nici nu stii ce sa le ceri, cat costa sau daca nu o sa iei salmonela.


In loc de epilog, o poza din Emei cu muntele pe fundal.

China random fact no. 1001: Femeile de pe aici scuipa pe strada (de barbati nu mai zic), insa o fac delicat, ca niste lady. Nu isi curata gatul prea audibil, si cand o dau aleg un copac de pe marginea drumului sau ceva asemanator. Barbatii sunt mult mai dezgustatori: haraie, oracaie si o dau pe unde apuca (de multe ori de pe geamul autobuzului catre un pieton nefericit sau un parbriz care si asa trebuia spalat). In general nu prea se sfiesc sa faca cel mai mare bahaos, sa strige pe cineva aflat in cealalta parte a Chinei sau sa converseze in gura mare (a se citi la 100 de decibeli). Sau sa asculte muzica la telefon ca manelarii de la noi, sa tipe unii la altii ca si cum s-ar certa, sa urle la sofer din fund de la taxatoare sa opreasca intre statii pentru ei si asa mai departe.