marți, 7 august 2012

Eating our way through Guilin

Ca tot ne sugera Albert un titlu similar pentru blog, si pentru ca azi am mancat di tati tampeniile, titlul se potriveste la fix. Dar ca de obicei, ma ia gura (sau mana) pe dinainte. Sa incepem cu inceputul:

De dimineata inainte sa plecam de la hostel din Chengdu, oamenii saritori (contra sumei de 15 lei de fes, dar a fost un oaresce efort) ne-au procurat bilete la trenul ultra-giga-rapid dintre Shanghai si Beijing. Ultra-giga-rapid pentru ca distanta de 1600 de km o face in cam 5 ore si jumatate. Se misca cu talent sau nu? Bineinteles, si pretul e pe masura, la 330 lei, dar nu stiu cand o sa mai merg cu trenul la 435 km la ora, deci se merita. Efortul lor a constat in a rezerva locurile online (aplicatia exista doar in chineza deci singuri nu am fi reusit) si apoi sa se duca pana la gara cu pasapoartele ca sa ne ia biletele. La 9 si 10, deci la fix aveam biletele in mana si eram pregatiti de plecarea spre Shuttle Bus, care era relativ aproape (se ajungea pe jos in cam 10 minute).

Pe drum am oprit la un Subway pentru un sanvis cu sunca, ca sa nu fim pe stomacelul gol si apoi tuleo nene. La aeroport am ajuns pe la ora 10, iar zborul nostru era la 11:20. Timp berechet, sau asa parea la prima vedere. Evident, ceea ce scria pe rezervare si realitatea nu au corespuns, astfel incat in loc sa plecam de la terminalul 1 cum scria in rezervare, zborul pleca de la terminalul 2. De ce nu apare zborul pe ecrane? Daca l-au anulat? Aoleu. Pana la urma am intrebat si am fost indrumati intr-o engleza aproximativa catre autobuzul care lega cele doua terminale.

Aici, coada la check-in si chinezi care se intelegeau mai prost in limba lor materna decat noi in engleza aproximativa. Cum poti sa stai 5 minute sa pui un amarat de bagaj pe banda? Adica, despre ce poti discuta atat cu omul ala de la ghiseu. Coada nu se micsora, timpul trecea, ora la care trebuia sa ne urcam in avion se apropia vertiginos si noi stateam la coada. Evident, coada la care statusem initial si care parea ca se misca mai incet a terminat inaintea noastra. Ba chiar in stil caracteristic un individ a incercat sa se bage in fata noastra si mi-a sarit capsa, mai ales ca imi venea sa musc din aia „de la casa” deja. In fine, a trecut si asta. De aici cursa ca in home alone catre avion unde am ajuns cu 2 minute inainte de boarding time. Doar ca sa aflam ca avionul are 20 de minute intarziere. Numai de-al dracu am stat exact in fata ghiseului, ca sa fiu primul care se urca in avion si sa nu mi se mai buluceasca toti chinezii in fata. Asa am avut ocazia sa ne tragem si niste poze (din pacate cu telefonul deci nu le-am putut scoate) cu noi in avionul gol.

Ne-a hatanat de vreo cateva ori dar am ajuns cu bine.




Inainte de aterizarea pe aeroportul din Guilin. Muntii aceia interesanti (formatii carstice, ha!) se intind pana aproape de oras (sau orasul pana aproape de ei) si sunt strazi intregi si blocuri asezate chiar la umbra lor. Nu vezi asta in fiecare zi:



Asa a decurs o buna parte din drumul dintre aeroport si oras. In sfarsit un oras aerisit, fara tona de chinezi de care am inceput sa ma satur. Si masinile sunt mai saracute si nu mai vezi Audi-uri si Mertane la fiecare intersectie. Ah, si multa vegetatie, si multe rauri si lacuri. E atat de placut incat zici ca esti in statiune. + palmieri, caci acum suntem mai in sud.


De la statia termins a autobuzului pana la hotel era ceva de mers, si blocurile si strazile erau mai degraba ieftine si saracute. Dar pe masura ce ne-am apropiat de centru, totul a inceput sa devina mai frumos. La hostel ne-au primit cu o bere sau cafea la alegere si ne-au trimis in camera fara sa ne frece prea mult la cap cu formalitati. Eu am si bagat o portie de orez cu niste carnita de porc si ardei pentru ca imi era cam foame si ca sa alunece berea pe gat.


De pe podul de langa hostel (care e la cativa zeci de metri mai in dreapta). Dezavantajul, tantari cat cuprinde.

Apoi ne-am pus sa o asteptam pe ghida de azi (observati si voi ca Adi a ales preponderent fete? Nu pot sa zic ca ma deranjeaza). Pe la 6 a iesit ea de la servici si a venit sa ne culeaga de la hostel. Ne-a intrebat ce am vrea sa facem? Pai sa ne plimbam un pic prin zona, si sa incercam chestii ciudate de mancare. Si aici a inceput un maraton de mancat care s-a prelungit pentru toata seara.


Dar pana la mancare ne-am plimbat nitel. 


Pe malul raului. Dupa cum se poate observa, zona e foarte verde. Vegetatia e, as putea zice, luxurianta (probabil de la umezeala si caldura).


Suntem inca foarte aproape de hostel. Cele doua pagonde reprezinta soarele si luna (evident cea mare soarele, cea mica luna). Parcul din jurul acestui lac este de invidiat. Undeva aproape este si un hotel caruia i se zice Hotelul Cascada, pentru ca din seara dau drumul la apa pe el si curge de sus pana jos. Din intamplare l-am prins mai pe seara fix cand facea aceasta operatiune, dar s-a oprit inainte de a-i trage niste poze. Arata ca din filme.


Pe strada, pregatirea unuia din preparatele clasice din Guilin, ardei iute amestecat cu usturoi. Looks yummy. Ceva imi zice ca o sa ii cumpar si lu’ tata un borcanas.

Ghida noastra, care slava domnului vorbea engleza al dracului de bine (probabil la fel de bine ca si Mengke care facuse facultatea in state) si care spre a ne usura treaba s-a numit Kate, ne-a dus intai sa gustam niste noodles din orez specifici zonei. Dintre cei mai interesanti si buni de care am avut parte in ultima vreme.



Pana sa terminam de mancat, afara se facuse intuneric, ocazie pentru Adi sa traga niste poze stralucitoare.

Si apoi am fost sa mancam melci. Din fericire, Kate era cu noi ca sa ne zica ce trebuie mancat si ce nu (si anume faptul ca nu se mananca tot, ci doar „capatana”, iar restul care este tractul digestiv se arunca). Daca am fi incercat de capul nostru probabil ca am fi mancat tot si nu am fi avut o experienta atat de placuta.


Aia mai mici erau mai ieftini (dar si mai mult de munca la ei).


Ca sa nu te mozolesti, ti se dadeau manusi, si pe nenorociti ii scoteai cu o scobitoare, pastrai capul, aruncai curul si il haleai. Simplu. Chewy.

De aici am plecat sa incercam niste gati de rata si un greaban (asa se numeste daca nu ma insel). Nu rau, dar nici nu m-a prins prea tare (ca si melcii de altfel).



De aici ne-am invartit la fix cat sa ajungem iar la hotelul cascada. Din pacate cam asta e singura poza de dinainte sa se opreasca si nu e foarte clara. In aceeasi piata exista o harta gigantica cu pamantul, care se intindea pe cel putin o suta de metri. Vazand ca Romania avea cam doi pasi, iti puteai da seama cam cat de mari sunt defapt distantele pe lumea asta (sau cat de mica e Europa pe langa Africa spre exemplu; nu ca nu s-ar vedea cu ochiul liber daca te uiti pe harta, dar e altceva cand esti la sol). Daca era sa mergi de la noi pana in China, faceai ceva pasi (China era pusa in mijlocul hartii). Nu mai zic cat era pana in SUA.


Cea mai usoara metoda de a calatori. Aici, in apropierea Bucurestiului.


Una e luminata ca soarele si cealalta ca luna.

De aici hop-top, am ajuns la un night market (de ce nu exista si la noi asa ceva?). Se numeste night market pentru ca e populata doar noaptea, ziua cica nu e nici o taraba pornita.


Taraba cu fructe si legume murate. Undeva pe la mijlocul pozei se pot observa si ghiare de pui murate. Am incercat in Beijing si am aruncat la cos. Unele lucruri nu se fac pe lumea asta.


Ce avem noi aici? Capete, ghiare si aripi de rata, ureche si rat de porc, crabi si creveti. De aici Adi si-a cumparat melci pe bat, aripi si tendon de porc cu carnita iar eu ghiare de pui si niste tendon de porc.


Toate astea sunt evident pe bat, se arunca in ulei incins, si presto. Dintre toate cel mai mult mi-a placut tendonul si carnita aferenta. Moi si delicioase. Nu stiu cum or fi fost melcii lu’ Adi, ca n-am apucat sa gust. Dupa ce am incheiat si cu aceasta gustarica, am lasat-o pe Kate sa se duca si ea acasa ca se facuse deja 11 si ne-am dus si noi pe la casile noastre, dupe ce am mai cumparat niste porcarele de rontait. Sa nu carecumva sa ne intoarcem slabi din China ca ne facem de ras.