miercuri, 1 august 2012

La revedere Xi’an

Aseara am inoptat la Fen. Foarte de treaba ca ne-a luat la el acasa, ne-a si ajutat sa ne luam rucsac si ne-a  tot scris pe foite cum sa ajungem in diverse locuri. De dimineata ne-a dus sa si mancam la un restaurant de pe langa casa lui (am bagat hamburgeri chinezesti, un fel de turtita cu carne tocata de porc -- cam fazi pentru ca nu au si ei o ceapa sau un ketchup sa alunece pe gat – si niste noodles, de care m-am saturat sincer sa fiu, pentru ca nu mai reusesc sa gasesc din aceia ca in Beijing). Ah, ba chiar a insistat sa dormim in patul lui in timp ce el s-a facut mic pe canapeaua din sufragerie. Ce sa mai, baiat!


Din curtea din spatele blocului. Cel din mijloc este blocul lui Fen


Si o poza cu salvatorul nostru inainte sa ne laum bagajele si sa fugim spre aeroport.

Dupa masa deja se facea tarzior asa ca am plecat spre centru, pentru a lua Shuttle Bus-ul catre aeroport de langa Bell Tower (la suma modica de 25 Y sau aprox 13 lei). Aeroport care se afla la vreo 40 de km distanta de Xi’an (e important de precizat pentru ca la un moment dat autobuzul se misca atat de incet incat credeam ca vom pierde avionul). Era chiar enervant pentru ca erau 4 benzi, liber ca bulevardele in duminica de paste si soferul mergea cu maxim 75 la ora (semnul de pe autostrada i-ar fi permis un 120 cinstit). Mai taras, mai grapis, ajunseram si la aeroport (unde nu se preciza la ce ghiseu se face check-in-ul pentru fiecare zbor, asa ca a trebuit sa intrebam).

In deja obisnuitul stil chinezesc, pana si toaletele din aeroport candeau cu pasiune (din ce am observat, in general in restul lumii sunt bine intretinute). Defapt, singura toaleta cu adevarat curata in care am intrat de cand suntem in China a fost cea din mallul din Beijing unde nu era nici picior de om (si mallul era foarte nou). In rest, de la aproape decent (daca ai noroc) in jos. Vreau sa imi cer scuze pentru ca tot insist pe subiecte scatologice, dar e unul din lucrurile de care te lovesti fara sa vrei si pe care e imposibil sa nu il observi (si sa te simti deranjat, dat fiind faptul ca nu suntem indieni sau mai stiu din ce provincie din Nigeria).

China random fact no. 723: Chinezii au si ei pe Bula al lor. Varianta chinezeasca se cheama Xiao Ming :)

Zborul a durat fix o ora si jumatate (de cand a inceput sa taxi-eze pe pista in Xi’an pana a tras cu botu la burduf in Chengdu) si de asta data bagajele au venit corespunzator. O mare usurare. Partea mai naspa e ca azi aveam 18.5 kilograme (din cele maxim 20 permise), deci pana la Shanghai trebuie sa ma abtin de a mai achizitiona porcarele. Slava domnului, la intoarcerea cu Turkish avem 40 de kile. Cine sa traiasca, turcii sa traiasca, laaaaa multe kileeeee!


La imbarcarea in avionul companiei Hainan Airlines. Compania mea favorita!

China random fact no. 742: Nu de putine ori am vazut oameni consumand noodlesi (care la ei sunt defapt un fel de ciorba din care se mananca doar fideaua) direct din punga, asa cum au fost cumparati de pe strada. Imaginea ciorbei la punga este cel putin dubioasa pentru noi.

Dupa inhatarea bagajului si taratul celor doua rucsacuri si al ghiozdanului pana la autobuz, ne-am imbarcat in vehicul contra sumei de 6 lei. Spre norocul nostru, capatul liniei este chiar aproape de hostelul nostru (se poate merge pe jos si faci cam 15 minute). Hostelul nu arata prea impresionant de afara (mai bine spus arata chiar scary, dar inauntru e decent, chiar daca e aranjat in stil mai spartan). Maine voi face si niste poze pentru posterioritate. Dupa ce ne-am cazat ne-am tras sufletul un pic inainte de a iesi cu conexiunea noastra din Cheng Du (aparent asta e forma corecta, cel putin asa l-am vazut scris in cateva locuri pe aici, si nu legat cum stiam eu). Din pacate nu am putut sa ii retin numele pentru ca era destul de lung, si eu cu chineza suntem ca eu cu araba, adica paraleli.

Fata de Xi’an orasul nu pute atat de tare, si arata mai cosmopolit chiar. In plus, prin centru unde se pare ca stam noi arata chiar stralucitor si modern. Pana acum e cel mai atractiv din orasele pe care le-am vazut.


Cam asta se vede din fata hostelului.

Pe masura ce avansam, imaginea se schimba putin cate putin:


Ce e interesant e ca dupa o strada ca asta poti sa dai foarte lejer de o straduta mizera si inghesuita cu tarabe murdare si oameni care mananca noodlesi sau alte porcarele asezati pe scaunele de 6 lei (din acelea pentru pescuit, de 2 palme inaltime).

Infometati fiind (ultima masa a fost cea de la 10 dimineata, si acum era cam 7 seara), am fost condusi de catre gazda noastra catre un  mall de fite (plin numai cu Gucci, Prada si alte asemenea). La etajul al noualea se gaseau restaurantele si cand am vazut cat de classy arata locul ne-am cam temut de pretul pe care aveam sa il platim.

Printre altele, in meniul de astazi: SARPE. Pana acum a fost primul si singurul loc unde am gasit de vanzare sarpe (ma asteptam sa fim de peste tot asaltati de scorpioni, viermi de matase, serpi, gandaci si alte delicatese de acest gen; adevarul e ca n-am vazut nici picior de astfel de lighioana de cand am ajuns aici). O bucatica 15 lei:


Carnea nu are un gust aparte (adica mai bine spus nu are un gust inspaimantator). E doar asezonata cu diverse chestii si un pic lipicioasa (ca si cum ai manca pui cu mana). In schimb e plin de oase (mai ceva ca pestele) si dupa ce le dai la o parte mai ramai cu nimic. Ce m-a amuzat e faptul ca ghida noastra se inspaimanta de ideea de a gusta carne de sarpe (deci alt mit picat; nu toti chinezii consuma tampeniile pe care ni le imaginam noi).


Aici avem asa: porc cu ceapa, pui cu alune, ceapa si ardei (picant) si rata cu ardei (super picanta). Deja suntem in provincia Sichuan, cunoscuta ca locul cu cea mai piperata mancare din intreaga China. Se cam simte!

Dupa astea au mai venit niste pui Kung Pao (care inota in zahar caramel, motiv pentru care e al dracului de dulce) si o supa de varza (daca mi-ar servi mama asa ceva acasa probabil i-as zice sa se duca invartindu-se cu varza ei cu tot) ca sa mai spalam din usturime.


Supa care nu era defapt decat niste varza fiarta in apa. Cred ca nici sare nu avea. Nu stiu cum de pot consuma chinezii chestii de genul asta, fara nici un dumnezeu.

La final, in din nou stilul caracteristic chinez, gazda noastra a insistat sa plateasca si nu am putut sa o conving sub nici o forma sa accepte sa facem noi cinste. Si chestia a fost cu atat mai „awkward” (ma chinui de 3 minute sa gasesc cuvantul in romana, asta e) incat nota de plata a fost chiar piperata (cea mai scumpa de pana acum, ca doar era in mall). Am observat ca atunci cand vor sa faca cinste, chinezii nu se sfiesc sa comande inca cateva feluri de mancare pe langa cele pe care le doream noi. Ce sa mai zici?


La plecare se facuse deja noapte asa ca ne-am mai invartit vreo ora prin magazine si am admirat luminile si culorile locale.

Inapoi la hostel am rezervat 2 locuri pentru maine dimineata la turul panda, pentru 60 de lei bucata. La 7:15 trebuie sa fim la receptie, asa ca atat pentru azi.