joi, 2 august 2012

Un panda, doi panji

Cum ziceam de ieri, pentru azi aveam rezervare la ursii panda. Soferul de la hostel urma sa ne duca si sa ne aduca de la Panda Research and Breading Center contra sumei de 60 de lei (cu tot cu intrare). Una peste alta, o afacere buna.
Asadar, la ora 7:15 dupa cum fusesem informati ne prezentam la receptie. Cateva minute mai tarziu ne imbarcam intr-o masinuta de productie chinezeasca, stil mini-van si o pornim catre centrul de panji. Eu am nimerit langa doi straini. Dupa ce au deschis gura am identificat si tara de origine: Olanda. Ocazie cu care am putut sa vorbesc si eu in engleza si sa ma fac inteles fara aaah si oooh si iiih. O binecuvantare.

Vreo 30-40 de minute mai tarziu, in jur de 8, ajungeam la locul faptei. Soferul ne-a spus sa fim la 11 la masina si ne-a introdus in parc. De aici fiecare a facut cam ce l-a taiat capul.

  

Adi si luminita de la capatul tunelului (de bambusi).

Inauntrul parcului, vegetatie luxurianta si din fericire nici o picatura de ploaie (asa cum se anunta de dimineata). O gramada de specii necunoscute de plante si curatie cum nu prea vezi in China.

Tarcurile animalelor sunt ingradite cu gard ca sa nu poata iesi, dar inauntru traiesc ca in padure. Copaci, schele pe care sa se joace, plante, iarba, etc. Nu arata a gradina zoologica unde animalele sa fie tinute in captivitate, ci mai mult ca o padure care intamplator e inconjurata de pereti. Aleile sunt curate, au indicatoare catre diferitele atractii din zona si impreuna cu harta primita la intrare te ajuta sa navighezi mai usor. Toaletele sunt destul de dese si cea in care am intrat la un moment dat a fost cea mai curata, bine aranjata si frumos mirositoare din cate am intalnit de cand sunt in aceasta tara. God is in the details.

Cum sunt sigur ca toata lumea asteapta poze cu panjile, iata (ah, sa nu comenteze careva cum ca nu se zice panji, pande sau mai stiu eu cum; cunoastem, mersi frumos, tineti-va sfaturile pretioase pentru cand va intalniti cu Pruteanu):


Bambusul era introdus in niste ghivece din loc in loc (aproape de gard ca sa poata fi observati ursii hranindu-se) si ursii rupeau din ei ca si cum ar fi fost in natura (chiar ma intrebam inainte sa ajung cum li se da bambusul: snopi aruncati pe jos, intr-un colt, etc.).


Aici se pot observa snopurile de bambus. Ursii astia panda sunt chiar mai lenesi decat mine (stiu, stiu, e greu de crezut, dar e adevarat). De cele mai multe ori ca sa rupa din tufisurile astea, stateau direct pe spate, pozitie din care si mancau. Cateodata se mai ridicau si in fund, dar dupa o vreme (probabil de la trasul la jug) ii lovea oboseala cea crunta si se lasau sa cada pe spate ca secerati.



Cazuti ca la razboi, cu bambusul intre dinti.

Altii dormeau care pe unde apucau, in cele mai neasteptate pozitii:


Mai dragut erau pandusii mici si rosii (numiti Lesser Pandas). Astia erau activi, se miscau, se plimbau de pe o craca pe alta sau la sol, si o luau chiar si printre oameni, fara sa se sfiasca prea tare.


Adi si cu pandul.


Am avut noroc ca la un moment dat am surprins fix cand li se dadea de mancare la micutii panda rosiatici, ocazie cu care s-au strans multi la un loc. In general s-au inteles bine, dar au mai si marait unul la altul de cateva ori cand unul se baga prea in fata. Cum in lume mai sunt sub 5000 de exemplare, as putea zice ca aveam in fata 0.05 % din populatia totala de panji pitici (daca nu ma inseala matematica, ceea ce e foarte posibil).


Mi se par super draguti, si mai distractiv decat cei mari. Aici erau hraniti cu morcovi si inca ceva (poate mango).


Inainte sa plecam am dat de cel mai lenes pand, care s-a frecat cateva minute intregi de pe o parte pe alta, scarpinandu-se si intinzandu-se cat era el de lung:


Aici, doborat de oboseala scotea limba la noi.

La 11 eram inapoi la masina, iar pe drum s-a intamplat una din acele faze random, si anume ca a picat o melodie romaneasca. Care sunt sansele?


Soferul a dat mai tare doar pentru noi, ca olandezii nu stiu cat de tripati erau. Impreuna cu blocurile comuniste de Ferentari si traficul congestionat, pentru trei minute si ceva cat a durat m-am simtit ca acasa.

Chengdu random fact no. 78: fata de Beijing si Xi’an aici poti merge pe strada printre zgarie nori iar pe strada urmatoare sa gasesti blocuri Ferentariste si magazine mizere de coltul strazii. La intersectia urmatoare Luis Vuitton.

China random facut no. 845: Inainte sa vin aici auzisem cum ca daca ragai dupa ce ai mancat se considera ca ti-a placut mancarea si ca e un semn de politete. Fals!

Am coborat cu cateva strazi inainte de hostel ca sa cautam ceva de mancare (caci masa de dimineata a constat in Chips Ahoy si apa plata). La o ghereta am detectat ceva ce arata a shaorma, asa ca ne-am bagat:


Ce era defapt? Un fel de shaorma chinezeasca: o turta intre clatita si gogoasa foarte subtire, prajita, in care erau niste sos (care se intinde cu pensula, nu cu spatula ca la noi, motiv pentru care nu iti curge pe degete fiind un strat foarte subtire), bucati de castravete taiat pe lungime, morcov asemenea, cateva bucati de carne fiarta si un cremwurst. N-a fost rea de loc (si mai sanatoasa decat varianta de la noi). Daca nu ar fi avut wurstul ar fi fost perfecta. Oricum, merita.


Poza cu burta


Si ceva pentru cititorii nostri de sex masculin. Cat am asteptat-o pe ghida noastra am stat pe niste trepte si am tras fauna in poza.

Dupa ce am preluat-o (sau mai bine zis ne-a preluat pentru ca noi o asteptam pe ea sa iasa de la servici), am fost undeva pe zona sa mancam.


Poate arata bine, dar personal m-a lasat iar dezamagit. Noodlesii au fost un fel de ciorba de pui (si spre bucuria mea, iar era puiul tocat cu tot cu oase, ca sa intre mai bine pe gat; se pare ca asta e singurul fel in care se gateste puiul pe aici chiar si in restaurantele scumpe). Adi sustine ca sunt eu pretentios la mancare. Asa o fi. Total 36 de lei pentru 3 oameni. Nu e rau, dar era genul de restaurant de cartier.

De aici, spre strada Jinli, care desi e de aparitie recenta (ceva gen 5 ani), emuleaza strazile dintr-un oras traditional chinezesc vechi. Ca atare e stralucitoare si frumoasa, si evident, plina de turisti. In drum spre am trecut pe langa aceasta cladire:


Si strada cu pricina:



Tot pe acolo.


Magazin de esente.

Toata strada (defapt complexul de strazi) sunt tapetate cu mici tarabe si magazine care vand tot felul de produse de la prastii, iepuri de zahar, poze cu Bob Marley pana la bratarele, susan si busturi ale lui Jackie Chan. Si toate au niste preturi de numa numa. Prost sa fii, turist sa fii.

Dupa o galetusa de inghetata, o prajitura si juma de pepene, inapoi la hostel. Combinatia de mancaruri se anunta de mare succes intenstinal.
Maine o stergem pentru doua zile de refacere la muntele Emei si Buddha urias din Leshan asa ca ne auzim de acolo. Sa fie bine!