joi, 10 ianuarie 2013

Inca un 2 in 1


Viena e un oras. Indubitabil, chiar frumos. Nu se compara (parerea mea!) cu Barcelona sau Praga, dar clar are locurile sale speciale. Si mai ales o tona de castele, ca ajungeau pentru cateva capitale. Cum deja am batut o mare parte din centru, ieri am purces sa o luam de la capat si sa ne familiarizam cu orasul apucand alte cai. Bai si am mers ceva. Ocazie cu care am constatat ca e plin nu doar de castele dar si de cladiri impozante. Ma si intreb la ce scopuri or fi servit cand  au fost ridicate. De locuit nu par a fi, iar acum cateva sute de ani parca nu erau atatea multinationale care sa necesite sedii. Cert e ca ne-am invartit vreo 3 ore, descoperind inca o parte buna din harta (cine s-a jucat la viata lui stie la ce ma refer). Dupa care ne-am returnat la camera pentru un pic de odihna. Partea cea mai buna pana acum? Nu a plouat. Mare, mare plus.


 Karlkirche din Karlplatz (adica biserica Carol)

O cladire random dar impozanta

Pe dupamiaza asa, in apropiere de inserat am purces iar, evident in alta directie. Cum nu prea ne folosim de harta decat ca idee generala, pot zice ca suntem familiarizati bine cu centrul orasului. Dupa o plimbare indelungata am ajuns pe o strada foarte interesanta. Mariahilfe Strasse, daca nu ma inseala memoria. Ce o face speciala? Aduce cu Bulevardul Elisabeta, presupunand ca aceasta ar fi curat si in loc de firmele triste ce il populeaza ar fi intesat doar cu magazine de bun gust. Trotuarul e mai lat dar partea carosabila are doar o banda pe sens si oricum, pe inserat fiind deja cand am ajuns, arata spectaculos, cu lumini peste tot. Si e si semnificativ mai lung. Mai e undeva si spre Stephansdom o strada pietonala numai cu magazine dar personal o gasesc pe aceasta mult mai draguta. Poate pentru ca imi aminteste de casa. Fuck knows.

Tot plimbandu-ne pe aceasta strada am ajuns, spre surprinderea noastra, la gara de Vest. Zic surprindere pentru ca, dupa cum precizam, calatorim mai mult fara harta. La bulan, cum se zice in popor. Si e frumos asa. Avand un plan secret, am zis sa profitam de ocazie si sa intram in gara sa aflam niscai informatii. Gara care chiar mi-a placut. In primul rand pentru ca e mai mult mall decat gara. Mall din care ajungi si la peroane, iti iei si bilete, dar pana la urma tot mall. Ceea ce nu e rau. De cate ori nu stai prin gara frecand menta cand ai putea sa sticlesti ochii prin niste vitrine colorate? Si oricum, fata de garile mizere de la noi, ceva de genul asta ar fi chiar o schimbare placuta. Sa ii dau un mail lu’ dom’Primar, poate ii vin idei?

Bun, am aflat ce era de aflat si am zis sa scot niste bani de pe card. Primul automat mi-a dat la mumu, cu un mesaj cretin. Al doilea la fel, dar cu alta poveste, similara. Si al treilea, si al patrulea. Si al saptelea. Deja ma apucasera spumele, caci stiam ca aveam bani pe card cand plecasem de acasa iar aici cheltuisem doar cash-ul pe care il aveam la mine. Si atunci unde naiba sunt banii mei ba aparat de cacat? Giv mi mai mani iu fak! Sa mai poti de drag?

Nu imi dadeam seama unde puteau fi euroii mei, si nici digi-pass-ul nu-l aveam la mine ca sa verific. Asa ca am zis sa caut un ING, care de obicei au si terminalele acelea unde poti verifica cardul, face tranzactii, etc. Mission Impossible. In centru am luat strazile la rand, doar doar om gasi vreunul. Nimic si nimic. Asa ca macar am tras niste poze de noapte si am taiat-o spre casa, nitel iritat. Doar nitel!

In fata este Canalul Dunarii si ditai cladirea Reiffeisen

Ce-mi place la orasul asta, ca si la mai toate capitalele europene pe care le-am vizitat, inafara de Bucuresti (si probabil Sofia -- n-am fost, nu stiu) este faptul ca e plin de magazinase. Multe din ele sunt ciudate de ma si intreb cine intra in ele sa le faca vanzare. Dar exista si functioneaza ceea ce inseamna ca cineva intra. Ce am mai vazut ieri: multe ciocolaterii, care de care mai draguta; magazin de prezervative (casca de pompier ftw!); magazin de ursi de plus de toate marimile si formele; magazin de briz-brizuri gen inele, cercei, bratari si tot felul de medalioane si multe, multe concept-store-uri. Sa te tot benoclezi in vitrine. Cand si unde om vedea si la noi asa ceva...



Facem o scurta pauza de somn si o luam cu ziua urmatoare, adica azi. Cand am avut o singura misiune, si anume Schonbrunn (cu umlaut pe O!) Palatul de vara al imparatilor, inca de pe la 1700 (refacut pe la 1750 dupa ce turcii le-au facut pagube, cautand pamant si apa). Fiind la doar 4 statii de metrou (sa fi fost totusi 5-6...cine poate stii) de noi, am zis sa o luam iar la picior sa mai vedem orasul. Ca atare, pana sa ajungem acolo eram deja rupt in gura. Florin nu, ca cica merge la sala. Au fost statii lungi, da?
Macar a fost relativ usor de gasit pentru ca de la hotel nu aveam de facut decat sa urmarim linia de metrou pana la palat. Cum sa facem asta? Metroul nu e pe sub pamant? Simplu. Linia ce trece pe langa noi e sub nivelul pamantului dar nu e ingropata. Ca atare te poti tine dupa ea. Tadaa!

 Cam asa arata o statie de metrou, din cele ale liniei descoperite. Classy.

 Metroul si canalul de langa. Mai in spate o statie.

Si cateva grafittiuri de pe canal. Cristi, sper ca citesti.

Ce a fost frumos e ca atunci cand am facut ochi am vazut ca afara ninge ca in basme si pana sa iesim noi deja se pusese un pic. Pentru o nota de exotism am zis sa mancam la un restaurant chinezesc all-you-can-eat. Bun bun. Ocazie cu care am putut sa imi folosesc faramele de chineza pe care le mai aveam la mine. Si tot aici am aflat si ce s-a intamplat cu banii mei, caci am intrat pe net de la restaurant. Au fost retinuti de catre hotel drept garantie. Ar fi trebuit sa stiu.

Intr-un final am ajuns si la palat. Bineinteles mare, bineinteles cu intrare. Exista mai multe posibilitati de a-l vizita: tur mic, 10.50E, se viziteaza 22 de camere; tur mare, 13.50E, 40 de camere; tur mare cu ghid, ceva mai scump. Si mai era si tur pe la toate atractiile de la Schonbrunn (tot cu umlaut ca nu am pe tastatura) la 25E. In acesta erau incluse si Tiergarten (adica pe romaneste Zoo), si muzeul de calesti regale si alte cateva chestii de genul asta. Si inca alte cateva posibilitati, dar pentru asta s-a inventat internetul. Am zis sa ajungem la un echilibru asa ca l-am luat pe cel de 13.50E, care, ca si celelalte, are inclus si ghidul audio.

Aici, pe inserat cand plecam.

Domne, frumos la palat. Te face sa te gandesti un pic „ce-ar fi fost daca ma nasteam si eu macar un printisor de-al doilea...”  Ce m-a frapat in schimb a fost camera imparatului Franz Josef care era ceva mai mare decat sufrageria mea. Bine, sa zic ca dubla. Dar el era imparat. Ca si camera lui de lucru, era foarte austera si conform pozelor de la fata locului, arata exact ca pe vremea lui, pana la pozele de pe pereti si pozitia canapelelor. De fapt cam toate camerele sunt relativ mici tinand cont ca esti intr-un palat, si daca faci abstractie de stucaturile aurite si mobila somptuasa, as putea zice ca nu sunt asa impresionante (a 7-a camera la rand mobilata sumar cu aceeasi pereti albi si stucaturi nu te mai impresioneaza asa tare). Asta lasand la o parte valoarea lor istorica: aici, camera unde familia regala dejuna impreuna, cu masa intinsa ca si cum dintr-un moment in altul imparatul urma sa se aseze la ospat; colo camera unde Mozart a cantat la varsta de 6 ani pentru imparateasa Maria Theresa; ceva mai incolo camera unde s-a semnat abolirea monarhiei in 1918, ceea ce a dus la incetarea a 600 de ani de dominatie Habsburgica iar aici patul in care si-a dat ultima suflare Franz Josef. Unele camere au fost de-a dreptul spectaculoase, cum ar fi Sala cea mare unde se tineau dineurile de gala (lunga de 40 de metri) sau sala „in memoriam” pe care imparateasa Maria Theresa a comandat-o intru amintirea raposatului ei sot si care era placata cu panouri negre lacuite aduse de la Beijing. Beijing! Poti sa mai zici ceva? Oricum, camerele sunt multe si diverse si lasand la o parte unele mai comune, arata intr-un mare fel, mai ales cand ajungi la cele mai speciale (cum era una langa dormitorul imparatului lambrisata cu lemn de cires si alte briz-brizuri de-ti era mai mare drag doar sa stai in ea si sa te uiti in jur). As putea sa ii dau inainte pana maine despre cum arata acest loc, dar nu are rost. Pentru ca trebuie vazut cu ochii personali. Desi nu era voie, am profitat de un moment de acalmie si am tras cateva poze pe stil ninja.

Blitz nu am bagat asa ca se vede nitel blurrat.

Am terminat si turul si am dat o tura si prin curtea din spate, dar inzapezita fiind nu a fost cine stie ce atractie. Sunt sigur ca vara arata cu totul altfel si ca merita sa zabovesti cateva ore pe aleile ce se intind in lung si in lat.
Random fact: imparateasa Maria Theresa avea un anturaj de 1500 de curteni dupa ea atunci cand tragea vara la palat.