luni, 29 aprilie 2013

Gödemesterháza

Gödemesterháza. Adica pe romaneste, Stanceni. Nu suna mai bine asa? Mai scurt si mai frumos? Mai a apa minerala? Si da, apropo de ape minerale, la Stanceni chiar se gasesc izvoare minerale.

Ultima oara cand plecam din fata casei lui Tudorel, acum 2 luni ramasese ca ne revedem cu toti in acelasi loc de ziua tanarului. Fast forward pana in acest weekend care continea sus-numita zi de nastere si iata ca ne-am tinut toti de cuvant si ne-am reintalnit.

Vineri, din motive obiective am plecat de abia pe la 7 seara din Bucuresti.
Pentru un traseu de la Bucuresti pana la Stanceni (in judetul Mures) se are in vedere ruta in opt: bucla de jos a optului este data de traseele pe Valea Prahovei respectiv pe la Cheia. Bucla de sus contine traseele prin Brasov-Sighisoara-Targul Mures vs. Brasov-Sf. Gheorghe-Miercurea Ciuc-Toplita.

Ambele au avantaje clare in anumite momente. Ora fiind inaintata si toata lumea in avant catre renumita Vale a Prahovei, traseul optim a fost cel de pe partea dreapta cu Cheia-Miercurea Ciuc-Stanceni, fiind mai ferit. In total aproximativ 6 ore, fara prea multe opriri si cu un trafic destul de decent.

Asa ca pe la orele 1 trecute fix ajungeam la Stanceniul invaluit in racoarea datatoare de energii a muntelui. Sarbatoritul Tudorel si cu a sa nevasta Anca ne-au aruncat direct la masa pe care au aparut ca prin minune diverse bucate traditionale, preparate chiar de respectivii in casa (sunculita, carnati afumati, samd). Si ne-am ospatat si am stat la palavre pana pe la 3 cand am dat stingerea.

A doua zi de dimineata am aflat si ce alte personalitati ni se ascunsesera de priviri in puterea noptii, data fiind ora inaintata la care am ajuns. Cum era si de asteptat, oameni prietenosi si primitori.
Asa ca dupa un mic ospat de dimineata cu apa proaspata de la izvor (sau bere, pentru 90% din populatie) am pornit sa descoperim peisajele locale.

I
 Izvorul care curgea prin spatele casei


Casa vazuta de la izvor. Masinile sunt parcate si mai jos

Dealurile de prin preajma nu sunt foarte inalte dar greu de abordat pe alocuri caci nu exista poteci. Ca atare dupa o plimbare cam de jumatate de ora prin padure si dupa un popas la un izvor mineral si feruginos am parasit drumul batut si am luat-o de-a dreptul pe deal, urmarind santul sapat de viituri.

Apropo de izvor, oamenii cu care eram sustineau ca este foarte bun pentru sanatate si au baut cantitati incredibile de apa imputita. Personal, gustul de balama lasata la fermentat intr-un borcan cu apa minerala timp de o saptamana nu prea m-a incantat, chit ca era rece si taia setea. Si probabil daca treceai de gust nu era rea de loc pentru organism.

Dupa traseul cel mai "la bulan" de-a lungul viroagei ajungem oarecum si in varful dealului. Zic oarecum pentru ca nu prea vedeai unde se termina, pe motiv de copaci. Incercarile de a descoperi un punct mai "de vedere" pentru a admira peisajul nu prea au fost incununate de succes ci doar de zgarieturi si dupa o odihna meritata am luat-o in jos, tot la nimereala. Dar am ajuns undeva, ca nu prea ai unde sa te pierzi.
 
Pe drumul catre dealul cu belvedere, cum era numit de Tudorel

 Dealul atacat se vede pe centru

Si in final vederea de sus. Frumoasa, dar cam inexistenta datorita vegetatiei :)

Mai sportificati, zgariati, obositi si indubitabil mai bronzati decat la plecare, am revenit din peregrinari dupa cateva ore, nu fara a tracta pe final cativa brazi uscati pentru focul de tabara de seara. Asa ca la intoarcere am tabarat direct la gratare, ca omul mai trebuie sa si manance.




Odata cu inserarea au venit si ultimii oaspeti de la Targul Mures, facand aprovizionarea cu cele ce mai lipseau si a inceput gratariada pe etape, urmata noaptea tarziu de gulas traditional si foarte picant -- Edi care nu e obisnuit cu picanteriile a transpirat o cantitate de lichid egala cu cantitatea de gulas consumat. Dar pana sa mancam acest fel unic, am petrecut cateva ore imprejurul focului, pierduti in timp, hipnotizati de flacari si invartitul molcom in ceaun. Chiar discutam ca la fel de bine puteam sa ne bucuram de astfel de momente si acum 2000 de ani.

 A mai urmat si un foc de tabara mai apoi dar cei mai multi dintre noi (inclusiv eu) eram deja la culcare de ceva vreme.

Gulasul cu di tati.

Asa cum se intampla mereu, a doua zi a trebuit sa plecam, nu inainte de a lua o alta masa serioasa cu gulas, omleta, salata verde si creieri pane, pe langa traditionalele rosii, branza, pateu, ceapa verde, samd. Si bineinteles nu inainte de a ne pupa cu toti, imbratisa si promite sa ne revedem cat de curand. Sper asa sa fie ca ardelenii astia sunt distractivi de numa-numa si tin la bautura mai ceva decat moldovenii. Tulai!


La revedere Stanceni!

Drumul spre casa a durat tot vreo 6 ore cu tot cu pauzele de rigoare si am abordat acelasi traseu. La cat de frumos a fost weekendul asta nu mi-as dori sa stiu cum s-a circulat pe Valea Prahovei. Ca pe Cheia au fost perioade destul de lungi in care eram doar noi pe drum. Ca si distante asa, vorbim despre aproximativ 360 km one-way. Si cam asta a fost.

Next: Krapets, Bulgaria, de 1 Mai.