marți, 7 ianuarie 2014

Jebel Hafeet

Random fact #32: pe autostrada sunt speed bumps pe banda de urgenta. Ceea ce are sens pentru a opri "jmecherii" din a fi prea jmecheri.

De ce sa nu incepem cu un fact, m-am gandit. Si daca tot am inceput, sa mai bag vreo cateva.

Random fact #33: oamenii astia vad atat de rar ploaia incat pe autostrada, desi nu vedeai la 20 de metri in fata nu avea mai nimeni farurile pornite. 

Revenind. Azi a plouat si mai mult decat ieri. De fapt a plouat chiar torential. Si indelung. Tot azi a fost si ziua in care ne-am decis sa facem o incursiune spre Jebel Hafeet. Pentru cine nu stie (adica nimeni care nu se uita la Top Gear), Jabel Hafeet este considerat unul din cele mai bune 10 drumuri pe care sa conduci din lume (pe aceeasi lista se gaseste si Transfagaraseanul, ca idee). Din fericire am urmarit emisiunea si cand ne-am hotarat sa mergem in Emirate a fost printre primele obiective de pe lista mea. 

Aceast traseu se gaseste in apropierea orasului Al Ain, spre granita cu Omanul, la vreo 150 de km sud de Dubai. Urca pret de 12 kilometri pe un munte si se termina cu o mare parcare. Ce e special la el? Inafara de faptul ca e perfect construit ca si infrastructura (semnalizari, parcari, iluminat, asfalt ireprosabil) si ca serpuieste pe un munte de unde se vede jumatate de tara, mai nimic. 

Orsicum, ca sa ajungem aici intai a trebuit sa o luam pe autostrada spre Al Ain. Autostrada care strabate desertul. Ocazie cu care am putut vedea: a. desert si b. ploaie torentiala in desert. Caci a plouat torential sau mai putin torential pana aproape de destinatie. Le-am adus la arabeti vreme frumoasa din tara, sa se bucure si ei.

 Se zice sa nu iei numele Domnului aici
 Recunoasteti ceva in aceasta poza? Inafara de centrul Ai Ain-ului, bineinteles
Un coltisor de Al Ain

Acest oras care pe harta pare mic, este ca si alte chestii de pe aici, de fapt mare. Nu imens, dar mult mai mare decat pare la o prima vedere. Si in acelasi timp foarte foarte diferit de Dubai. Majoritatea cladirilor nu au mai mult de 4-5 etaje, si inafara de centru este foarte aerisit. Multe spatii verzi, multi copaci, proprietati intinse. Si liniste, putina lume pe strada si am vazut doar un Bentley tot timpul cat am stat acolo. Cum s-ar zice, un orasel linistit de provincie. Aici ne-am oprit doar pentru vreo ora pentru a manca ceva si a ne invarti nitel stanga-dreapta. De mancat am luat niste Subway pentru ca nu era pricior de restaurant pe zona si eram rapusi de foame. 

Mai uitandu-ne pe harta, mai pe indicatoare am ajuns si la traseul mult visat. Care isi merita renumele. 2 benzi la urcare, una la coborare si indeajuns de liber incat sa o arzi NFS. Pacat ca Jetta noastra nu pare sa aiba mai mult de 100 de cai dar chiar si asa e o placere sa conduci pe serpentine fara sa mai schimbi vitezele. Sus deja eram in nori si nu vedeai mai nimic. 

Random fact #47:  pe autostrada exista moschei (si au si semn cum sunt la noi spre benzinarie) ca sa poata oamenii sa se roage corespunzator.

Random fact #1: Un litru de benzina costa 1.52 lei!! Adica mai ieftin decat un litru de apa...Ce senzatie a fost sa fac jumate de plin cu 50 de lei.

 Fiind si o tara cam plata de felul ei, cand s-au lasat norii se vedea pana haaat departe
 Deci da? 
 O laterala a parcarii era din stanca si destul de inalta. Restul laturilor erau ingradite deasupra haului.
Daca nu ar fi nori si cer albastru ai putea crede ca esti pe Marte

Ne-am facut pofta de a conduce amandoi in sus si in jos pe munte de cateva ori, chinuind masina la maxim. Am oprit si am facut poze. Iar ne-am invartit. Iar am facut poze. Intr-un final am oprit la restaurantul din varf sa mancam ceva (restaurant e un nume prea permisiv, bomba e mai potrivit; in ciuda atmosferei, mancarea a fost foarte ok). Si pentru prima oara de cand suntem aici am nimerit un local cu specific arabesc asa ca mi-am luat ce mananc si la Nasser. Am mers la sigur cum s-ar zice si a fost bine. Preturi, tot ca la Nasser. Una peste alta, UAE se dovedeste o tara la fel de ieftina (si daca ne gandim la benzina chiar si mai ieftina) decat Romania. 

 Geta-i sormea baaa!
 Una din pozele mele favorite pe ziua de azi. Daca aveam si photoshop sa ma joc nitel cu niste filtre...
 Let's get retarded!
 The epic road unfolods
Apus la inaltime. Pentru ca chiar a trebuit sa ma catar nitel la pas pentru acest peisaj
 Si pe timp de noapte
 Cea de-a doua poza care imi place mult
De la baza muntelui. Poza favorita numarul 3

Din start ideea a fost sa prindem drumul pe lumina cat si pe intuneric ca sa il trag in poze cum se cuvine. In fond nu ajung zilnic pe aici. Dupa cum se vede in poze, e luminat ca ziua. Partea cea mai draguta? Toate autostrazile sunt luminate la fel. Adio orbeala! Acesta ar fi un moment bun sa incep sa carcotesc pe seama tarisoarei noastre dar o sa ma abtin. Numai de-al dracu!

Dupa ce am ajuns acasa am zis sa iesim la un super-market sa ne luam prostii. Sunt multe chestii de incercat si prea putin timp. In programul de azi: fructe. Aamla (acre ca corcodusele dar cu un aftertaste oribil), chickos (fainoase, amare si per total, Odioase!), guava (ok-ish dar a doua oara nu mai incerc). Pentru maine am pastrat la frigider niste amrood si un dragon fruit. Nu are rost sa ne scarbim de tot dintr-o data, nu? Am mai luat si alte porcarii gen suc de lychee cu basil seed (whatever the fuck that is). Mie imi place, Nepotului nu. Cream soda, un cico cu gust de guma de mestecat si nu in ultimul rand niste pestisori deshidratati care cica sunt deliciosi ca aperitiv. Intradevar, atat de deliciosi ca nu as da nici la dusmani! Una peste alta, o orgie a gusturilor naspa pentru a incheia o zi altfel reusita.

Aamla sunt alea mici si verzi, chickos sunt cele care arata ca niste cartofi. Si pestisorii la punguta verde

Un lucru care ma fascineaza e ca fata de orice super-market pe care l-am vizitat prin Europa, aici sunt tone de chestii necunoscute si/sau neasteptate. Nu am fost decat in doua supermarketuri dar am gasit orice de la fructe si legume abstracte la ulei de castor, tamaie, coloranti alimentari, lamaie si rosii murate, pasta de peste, conserve de sepie in cerneala naturala,  ulei de usturoi, tot felul de boabe si bobite (din care doar nautul imi e vag cunoscut) care nu stii cum si la ce se pot folosi. 51% din populatia Dubai-ului fiind de origine indiana, sunt foarte multe restaurante si produse specifice lor. Ar mai fi multe de zis dar iar ma apuca 1 noaptea si nu-mi fac somnul de frumusete. Pe maine!