miercuri, 18 februarie 2015

Vantlanda

Trezit, mancat, facut bagaje si apoi fuguta la sediu ca sa vedem cum sta treaba pe la ei. Si pentru a tine o scurta sedinta. Intai munca si apoi distractia, nu?

Sediul nostru din Bucuresti este bestial dar al lor ia cireasa. Probabil si pentru ca este nou nou nou si trebuie sa reprezinte King nu doar pentru presa dar chiar si pentru elevii care se perinda in vizita. Doar e studioul mama. Se intinde pe doua etaje si poseda o pleiada de camere de conferinte, zone de relaxare (cum ar fi camera cu pinball machines) sau biblioteca. E atat de mare incat gasesti ecrane cu "you are here" ici colo si alte informatii utile. 

Ce mi-a placut cel mai mult si mai mult? Camera de dormit. Cu patut si pernuta si lumina slaba. Beat that! Mi-au placut si birourile (toate) care printr-o singura apasare de buton se pot ridica sau cobori astfel incat sa lucrezi in picioare daca simti nevoia sa te destinzi nitel. Una peste alta, cel mai tare sediu la care poate spera cineva care nu lucreaza la Google.

Dupa ce am facut un tur si ne-am minunat am avut parte de o scurta sedinta pentru a ne pune de acord cu detalii despre proiectul nostu super secret. Odata sedinta terminata ne-am reintors la hotel (camea noastra de hotel se putea zari din sediu, fiind dispusa in aceeasi curte interioara, chiar daca pe alta latura), am luat bagajele si am pornit spre gara. 20 de minute (si 130 de lei) mai tarziu eram pe Arlanda. 

Avionul Icelandair a fost cat se poate de civilizat, cu ecrane in tetiere si filme gratis iar zborul a decurs relativ lipsit de peripetii pana aproape de destinatie unde o furtuna de zapada a facut imposibila aterizarea. Ca atare am dat ture pana ce o pista a putut fi dezapezita, aproximativ jumate de ora fata de ora oficiala de ajungere. Bagajele ne asteptau la banda, autobuzul ne astepta in parcare. Doar ca pentru a ajunge la el, trebuia sa treci prin vijelie. Sau uragan. Sau alt termen apocaliptic care sa descrie cam cat de a dracu a fost toata treaba. Ce trebuie retinut este faptul ca era imposibil de mers cu vantul din fata.

De la aeroport am plecat direct spre The Blue Lagoon, un resort cu ape termale unde poti face baita in apa calda in timp ce afara sunt -100 de grade. Doar drumul de la autocar la intrarea in resort si ne-a lasat pe toti chiuind si gafaind ca niste puradei negri care au vazut pentru prima oara zapada. 

Tehnologia a fost de partea noastra si cu o simpla bratarica primita la intrare iti puteai accesa vestiarul sau cumpara de baut fara sa cari dupa tine chei sau portofele. Oameni civilizati. Si a venit si momentul mult asteptat in care am iesit afara in crivat imbracati doar in slipi. Au fost cei mai interesanti 20 de metri pe care i-am facut in viata mea. Prin zapada in picerele goale. Pana am reusit sa intram in apa am crezut ca mi se opreste inima. Apa care ea era chiar calda si mirosea a oua clocite, facand in ciuda vantului care batea fara oprire sau mila; odata la un minut trebuia sa bagi capul in apa sau riscai sa-ti inghete creierul. Si in continuare nu puteai sta cu fata catre directia din care batea vantul. Pana si colegii nostri suedezi s-au aratat afectati de intemperii. 

Islandic Random Fact no1: Islanda este cu 2 ore in urma fata de ora Romaniei.

 Cam asa se vedea pe aeroport. Lucs!
 Catre baitele termale. Prin vijelie pe carareeee.
 Viking food. Si eu as fi vrut sa omor oameni cu asa mancare in burta. Pe fundal, cubuletele de rechin putrefact. Yum yum,
Micul meu platoas cu bucurie.

Dupa vreo jumate de ora in care am behait ca niste prescolari si am cautat zonele in care apa era cea mai calda ne-am indreptat catre iesire. Nu l-am invidiat deloc pe Gabi care a alunecat si a aterizat cu fundul in zapada  in timp ce se grabea sa intre inapoi in caldire.

A te simti ca un macac inghetat la National Geographic a fost una din cele mai interesante experiente din viata mea. 

Islandic Random Fact no6: Toata tara are aproximativ 300.000 locuitori iar Reykjavik, cel mai mare oras, are 130.000. Cat Ploiesti?

Acum stam in autocar care este blocat in mijlocul unui camp si ne distram de felul in care se balangane de la vant. Ditai autocarul zici ca danseaza pinguinul. Glumim despre cine o sa iasa sa impinga la el. Intarziem la cina traditionala islandeza care ar trebui sa contina rechin putrezit, aripioare de foca sau sangerete din foca. Si alte specialitati locale. 

Editare ulterioara din camera de hotel: bine-am mancat, rau ne-am saturat. Am avut ocazia sa degustam diversele preparate (traditionale) si pot sa concluzionez ceea ce anticipam dinainte: nu recomand. Dintre toate, rechinul putrezit a fost cel mai dezgustator lucru pe care l-am gustat vreodata. Nu spune mare lucru despre savoarea produselor locale cand cel mai apreciat fel (pentru mine) a fost carnea de miel fiarta. Carne de miel. Fiarta in apa. Doar cu sare. Cel mai palatabil fel de mancare. Bleah.

Nu vreau sa fiu o fetita pretentioasa; chiar am gustat din fiecare fel de mancare doar ca...
Dintre cele care nu mi-au produs greata a fost si o chestie care arata si avea gust de toba (in proportie de 60-70%) si un fel de jambon care nu era chiar rau. Cele mai odioase au fost rechinul putrefact si diversele sortimente de sangerete care aveau gust de...moarte? Si painea a fost intr-o categorie speciala de odiosenie. Nu stiu cum cineva poate sa faileze niste paine, dar oamenii astia au reusit cu brio. Alti colegi au afirmat ca painea respectiva nu a fost naspa, conidering. Nu sunt de acord.

La categoria "am fost impresionat negativ dar nu la maxim" se poate trece alcoolul local botezat Black Death (can't argue with that), toba tinuta in zeama acra ori fuduliile cu gust de branza. Sa vedem si maine ce-o mai fi.