duminică, 3 ianuarie 2016

Back to London

Vrei, nu vrei, timpul zboara si mereu vine si "acel" moment. La 5 dimineata cand a sunat ceasul, imi venea sa raman sub patura si sa aman acel moment pe termen indefinit; dar viata nu prea functioneaza asa.

La ora aia erau cam -12 grade afara. Am inghetat si am injurat pana am ajuns in aeroport, am stat si un pic la coada la check-in, mi-am luat la revedere de la iubita mea. Singurul lucru bun la ziua asta este faptul ca a venit odata, caci ma plictisisem sa astept asa cum te plictisesti sa astepti pe sala la dentist.

Zborul a fost la fel de spectaculos precum orice alt zbor, adica deloc si dupa vreo 3 ore jumatate am ajuns pe Luton, nu fara a ma "bucura" de o aterizare cam zmucita.

Luton, I am not impressed. Cat am stat vreo 15 minute pana au iesit bagajele pe banda, m-am uitat  stanga dreapta ca sa vad cum pot ajunge in oras. Iei un autobuz (daca ai achizitionat deja bilet de tren nu mai platesti si autobuzul), ajungi la gara, faci vreo 40-45 de minute cu trenul caci opreste in toate haltele si eventual ajungi la o gara din oras, la alegerea ta, caci opreste la mai multe. Data viitoare voi incerca sa iau un autobuz pana in oras, poate se misca altfel. 

Deja bagajele ma disperasera si imi venea sa le las acolo dar m-am luptat eroic cu ele si am ajuns in sfarsit la linia de taxiuri transpirat, iritat si adormit in acelasi timp. Deja trecusera aproape 90 de minute de cand aterizasem si inca mai aveam pana la hotel. Macar taximetristul a fost foarte dragut si nu a vrut sa ma taxeze suma totala caci a zis ca am stat prea mult in trafic si nu e ok. A insistat chiar sa intoarca pe linia continua ca sa ma poata lasa in fata hotelului si nu vis-a-vis. I-am urat o zi buna si ii doresc in continuare numai bine. #asadataximetrist

M-am cazat si am infruntat ultimii metri care s-au dovedit a fi si cei mai enervanti. Cred ca voi face un filmulet pentru ca nu am fost in viata mea pe niste culoare mai alambicate, cu usi, scari, cotituri si mai stiu eu ce. Daca faceam un nivel de asta intr-un joc, as fi fost acuzat ca l-am facut la ura. Cladirea a fost construita la 1853, si daca e sa stiu ceva despre oamenii din acea perioada dupa aceasta experienta, este ca toate casele lor erau foarte alambicate. Ceva asemenator se poate observa si acasa, daca cumva vizitezi un bloc construit in interbelic sau vreo casa boiereasca. Acestea fiind zise, mi se pare ca e un spatiu generos si ca e un apartament aproape normal ca marime. 

Dupa o inspectie de rutina in care am constat ca totul este la locul si ca avem di tatii, am dormit din suflet.

 Am iesit pana la colt. Un colt destul de frumos, daca tot veni vorba
 Nici ploaia nu e ca aia de la noi; e mai mult burnita si e intermitenta. Sunt ok cu asta
 Nu am ajuns prea departe pentru ca imi era foame si pusesem ochii pe un Sainsbury's
Fluffy kitty, as the internet demands!

M-am trezit si am fost la supermarket. Am ramas uluit de cata mancare gata preparata exista la caserole. Personal nu sunt un mare fan asa ca am evitat-o, chiar daca m-am uitat pe multe din ambalaje ca sa vad ce se gaseste. Multe si nimic interesant cu adevarat. Asta pentru ca mancarea la cutie nu mi se pare apetisanta nici macar un pic.

Am auzit acum vreo saptamana o stire care zicea ca pana in 2000 si ceva, nu o sa mai gateasca nimeni in UK, si ca toata lumea va manca mancare de-a gata. Pare o trista realitate, sustinuta de rafturile pe care le-am vazut mai devreme.

As mai scrie chestii dar sunt incercat de o grava lipsa de inspiratie. GRAVA!